Acum 12 ani locuiam in Timisoara, eram Regional Manager Microenterprises intr-o banca. Eram tanara si ambitioasa, voiam sa demonstrez tuturor ca pot fi pe picioarele mele si ca pot face si scoala si job si tot.

Cu timpul nu stateam prea bine, cine a lucrat in sistemul bancar pe atunci stie ca programul era simplu: stiai cand mergi la birou, dar niciodata cand te intorci. Nu era neaparat o problema pentru mine, pentru ca voiam sa muncesc cat mai mult, sa castig cat mai mult si sa fiu independenta.

Astfel, am luat decizia (nu foarte inteligenta) de a cumpara un apartament, apartamentul meu (si creditul meu pe 30 de ani :)) ). Puteam sa il aranjez cum voiam si puteam, in sfarsit, sa imi cumpar un catel! Da! Pentru ca era casa mea si in casa mea aveau voie cateii :).

Astfel am luat cea mai proasta decizie din viata mea – achizitia apartamentului, dar si cea mai buna – my friend for life, Tzuchi.

Nici nu pot exprima cat sunt de norocoasa ca m-a ales, era cel mai mic si mai amarat de la canisa, dar l-am iubit din prima clipa. Mi-a distrus casa cu pled-uri, cu ros plinte, pantofi si toate nebuniile copilariei lui.

Crescand a inceput sa fie intelept si lipicios, dar tot mai ataca orice catel mare pe care il intalneste la plimbare, aspiratorul si furtunul cu apa. Ar manca incontinuu, orice, iar cerseala e punctul lui forte.

Avem ritualurile de pupacit dimineata si seara si nu prea e dispus sa imparta atentia mea, asa ca e extrem de gelos. E un frate de nadejde si o accepta pana si pe Joy, junioara familiei, un British nazdravan.

Azi e ziua lui, implineste 11 ani! 11 ani de iubire si nazbatii.

La multi ani, my partner in crime, mamma’s boy forever! I love you to the Moon and back!

Daca ti-a placut, urmareste-ma si pe: